Capitolul II
   In noaptea acelei zile, Izaya se uita la cerul senin .......,in ochii ei se vedeau visele de-a lungul anilor si luna ce se oglindea in splendoarea ei. 
   A doua zi,Kaname se imbraca in uniforma scolii: era mai mult o rochita , putin mai in sus de genunchi, pe piept cu desene albastre, strampi negri si pantofi cu tocul putin inalt. Isi ia geanta pentru scoala si pleaca , se uita pe strada si vede oameni ce montau decoratii pentru festivalul lanternelor sau festivalul Bon. In acest an si Kaname vroia sa aprinda lanterne pentru doua persoane, carora vroia sa le lumineze drumul in lumea cealalta: tatal ei Touju, mort in accident de masina si prietenul ei Gin, care murise in incercarea de a-si proteja prietena de hotii marsavi.
     Ayumi, o veche prietena, vazand-o ingandurata o intreaba:
 - Ce ai ?, te simti bine?
 - Da sunt bine.......ma gandeam doar .
A intrebat-o deoarece, fata pierduse prea multe in ultima vreme. Ajunsa acasa, se inchide in camera ei ......., cazand langa pat, priveste cu tristete si durere, o poza cu ei doi.
   Se ridica in genunchi, se intinde si o ia de pe comoda. Atingand-o cu blandete, lacrimile incep a-i curge siroi pe obraz, repetandu-si in gand " De ce Gin, de ce mai parasit". Trecand intamplator , Izaya isi aude fata plangand .....atunci simte cum inima i se sfasie.
   Se simte ca un caine batran care nu mai are mult de trait , gata sa-si dea suflarea ,dar inca chinuit de o durere mistuitoare ....urland  la luna si privindo cu ochii tristi.

Sakura no Himitsu

       Capitolul I
O poveste poate incepe frumos pe cat se poate sfarsi de tragic sau invers. Aceasta poveste a fost inspirata de un cires care, parca intelegea sentimentele oamenilor cu rani adanci in suflet.
 Intr-o noapte intunecata, se zareste un cires....abia inflorit. Bobocii si florile desfacute sa imbratiseze ploaia ce-i salva din arsita.....,stropii invaluindui , alinandu-le raceala. 
  O femeie cu ochii negri ca noaptea, cu parul sau negru si lung, purtand un kimono rosu-sangeriu lasat pe umar , iese in raceala noptii , uitandu-se cu ochii melancolici ce-i straluceau , la iazul linistit peste care ciresul isi apleca crengile. Aude ,incet cum tija de bambus isi goleste apa, iar la fiecare zgomot, cand se lovea de piatra, vedea cum pesti fugeau dintr-o parte in alta a iazului. La a treia golire a micii fantanici, femeia cade, si ramane intinsa privind catre cires, pret de cateva minute. Cand ploaia se opreste, femeia deschide larg ochii si se ridica. Norii se risipesc......si o raza din lumina lunii se abate asupra ciresului ce-si scutura frunzele si florile la adierea vantului , de greutatea apei. Ploua de doua zile.......femeia se gandeste la fata ei ce se ruga in templu si de cand plecase ploua in continuu.
     La un moment dat, se aude sunetul palmelor de la sfarsitul rugaciunii.......rasuna in ecou.....atunci o briza calda bate dinspre est:
     - Ce briza placuta ........si ce singuratate, isi spuse femeia. Ecoul palmelor se auzise in toata casa. Izaya se ridica usor si se intreaba:"- Oare.....am sa mor in singuratatea asta?" , cu o voce calda si duioasa. 
      A doua zi, la apusul soarelui, fata cea ratacitoare se intoarce. O fata cu ochii albastrii ca oceanul, cu parul lung si negru , imbracata in yukata si desculta se uita la apusul soarelui. Izaya, mama sa, iese grabita si bucuroasa..... isi imbratiseaza fata si ii spune ca ia fost tare dor de ea, insa in acea casa era cineva ce nu impartasea acelasi sentiment pentru fata ca si Izaya.