Sakura no Himitsu

       Capitolul I
O poveste poate incepe frumos pe cat se poate sfarsi de tragic sau invers. Aceasta poveste a fost inspirata de un cires care, parca intelegea sentimentele oamenilor cu rani adanci in suflet.
 Intr-o noapte intunecata, se zareste un cires....abia inflorit. Bobocii si florile desfacute sa imbratiseze ploaia ce-i salva din arsita.....,stropii invaluindui , alinandu-le raceala. 
  O femeie cu ochii negri ca noaptea, cu parul sau negru si lung, purtand un kimono rosu-sangeriu lasat pe umar , iese in raceala noptii , uitandu-se cu ochii melancolici ce-i straluceau , la iazul linistit peste care ciresul isi apleca crengile. Aude ,incet cum tija de bambus isi goleste apa, iar la fiecare zgomot, cand se lovea de piatra, vedea cum pesti fugeau dintr-o parte in alta a iazului. La a treia golire a micii fantanici, femeia cade, si ramane intinsa privind catre cires, pret de cateva minute. Cand ploaia se opreste, femeia deschide larg ochii si se ridica. Norii se risipesc......si o raza din lumina lunii se abate asupra ciresului ce-si scutura frunzele si florile la adierea vantului , de greutatea apei. Ploua de doua zile.......femeia se gandeste la fata ei ce se ruga in templu si de cand plecase ploua in continuu.
     La un moment dat, se aude sunetul palmelor de la sfarsitul rugaciunii.......rasuna in ecou.....atunci o briza calda bate dinspre est:
     - Ce briza placuta ........si ce singuratate, isi spuse femeia. Ecoul palmelor se auzise in toata casa. Izaya se ridica usor si se intreaba:"- Oare.....am sa mor in singuratatea asta?" , cu o voce calda si duioasa. 
      A doua zi, la apusul soarelui, fata cea ratacitoare se intoarce. O fata cu ochii albastrii ca oceanul, cu parul lung si negru , imbracata in yukata si desculta se uita la apusul soarelui. Izaya, mama sa, iese grabita si bucuroasa..... isi imbratiseaza fata si ii spune ca ia fost tare dor de ea, insa in acea casa era cineva ce nu impartasea acelasi sentiment pentru fata ca si Izaya.