Capitolul II
   In noaptea acelei zile, Izaya se uita la cerul senin .......,in ochii ei se vedeau visele de-a lungul anilor si luna ce se oglindea in splendoarea ei. 
   A doua zi,Kaname se imbraca in uniforma scolii: era mai mult o rochita , putin mai in sus de genunchi, pe piept cu desene albastre, strampi negri si pantofi cu tocul putin inalt. Isi ia geanta pentru scoala si pleaca , se uita pe strada si vede oameni ce montau decoratii pentru festivalul lanternelor sau festivalul Bon. In acest an si Kaname vroia sa aprinda lanterne pentru doua persoane, carora vroia sa le lumineze drumul in lumea cealalta: tatal ei Touju, mort in accident de masina si prietenul ei Gin, care murise in incercarea de a-si proteja prietena de hotii marsavi.
     Ayumi, o veche prietena, vazand-o ingandurata o intreaba:
 - Ce ai ?, te simti bine?
 - Da sunt bine.......ma gandeam doar .
A intrebat-o deoarece, fata pierduse prea multe in ultima vreme. Ajunsa acasa, se inchide in camera ei ......., cazand langa pat, priveste cu tristete si durere, o poza cu ei doi.
   Se ridica in genunchi, se intinde si o ia de pe comoda. Atingand-o cu blandete, lacrimile incep a-i curge siroi pe obraz, repetandu-si in gand " De ce Gin, de ce mai parasit". Trecand intamplator , Izaya isi aude fata plangand .....atunci simte cum inima i se sfasie.
   Se simte ca un caine batran care nu mai are mult de trait , gata sa-si dea suflarea ,dar inca chinuit de o durere mistuitoare ....urland  la luna si privindo cu ochii tristi.